Rare, dar deloc puține

Prin definiție, bolile sunt rare atunci când afectează mai puțin de una din două mii de persoane. În Franța li se mai spune și „boli orfane“, tocmai pentru a la conferi dimensiuni politice și sociale. Oricum, în mare măsură, bolile rare sunt „orfane“ atât de tratament specific, cât și de recunoaștere și îngrijire. Potrivit Orphanet, peste cinci mii de boli rare nu au tratament în prezent. Companiile de produse farmaceutice le-au omis sau chiar eliminat din programele lor de cercetare, deoarece sunt nerentabile economic. De aceea și posibilitățile de tratare sunt limitate. Cât despre diagnosticare, de multe ori sunt necesari mai mulți ani până la stabilirea unui diagnostic clar. Cu toate acestea, unele boli rare sunt compatibile cu o viață normală, dar numai diagnosticate la timp și urmărite adecvat. Diagnosticul greșit sau absent constituie principalele impedimente în calea îmbunătățirii calității vieții a mii de pacienți. În 1995, OMS a indexat 5.000 de boli rare, dar astăzi se vorbește de existența a șase-opt mii. Sunt boli complexe, dar puțin cunoscute de corpul medical și de decidenții din sănătate. În peste jumătate din aceste boli, primele semne clinice se instalează la vârstă adultă, dar se pot manifesta și de la naștere sau din primii ani de viață. În Europa, până la 30 de milioane de persoane sunt afectate de boli rare, ceea ce a făcut ca Uniunea Europeană să fie din ce în ce mai preocupată de revigorarea cercetării în domeniu, de crearea unui cadru educațional pentru corpul medical, bolnavi și populația generală. Încearcă să pună în comun resursele, în prezent fragmentate la nivelul statelor membre. În acest sens, la 9 iunie 2009, Consiliul ministerelor sănătății din UE a adoptat o strategie prin care statele membre sunt solicitate să implementeze planurile naționale pentru boli rare până la finalul anului 2013. Recomandarea Consiliului Europei are ca obiective: asigurarea codificării și clasificării adecvate a bolilor rare; intensificarea cercetării în acest domeniu; identificarea centrelor de referință și includerea lor în cadrul rețelelor de referință europene; sprijinirea comasării expertizei la nivel european; împărtășirea evaluărilor asupra valorii clinice adăugate a medicamentelor orfane; încurajarea inițiativei pacienților prin implicarea acestora în toate etapele proceselor decizionale; asigurarea sustenabilității infrastructurii pentru bolile rare. Eurordis (Organizația europeană pentru bolile rare) și alianțele naționale ale pacienților cu boli rare sunt în centrul acestui proces.

S-a trezit și România?

În țara noastră, există în jur de 50 de asociații ale pacienților cu boli rare. Cea mai mare organizație înglobează peste 41 de asociații de pacienți – de la unele foarte mici, cu câțiva membri, până la altele cu mii de membri – și a fost înființată în 2007: Alianța Națională pentru Boli Rare România (ANBRaRo). „Alături de pacienți, Alianța a cooptat, în timp, un grup de peste 30 de specialiști de diverse specialități, voluntari din toată țara, inclusiv Societatea Română de Genetică Medicală“, spune Dorica Dan, președinta ANBRaRo.

Cronologic vorbind, în anii 2007–2008, reprezentanții ANBRaRo și specialiștii voluntari au elaborat un plan național de boli rare. În ultima zi a lunii februarie 2008 (an bisect), Alianța semna un acord cu Ministerul Sănătății: „Bolile rare, o prioritate pentru sănătatea publică din România“. La acel moment, țara noastră era a doua din Europa, după Franța, care adoptase un plan național pentru bolile rare. Situația politică din țara noastră a făcut însă ca acordul să fie trecut „pe linie moartă“.

În 2011, Comitetul de experți al Comisiei Europene pentru bolile rare (EUCERD) a adoptat recomandările privind criteriile de desemnare a centrelor de expertiză din Europa, adaptate și actualizate apoi în planul național, conform situației din România. Semnarea unui nou parteneriat cu Ministerul Sănătății, în martie 2013, apoi dezbaterea planului național au condus la constituirea, prin Ordinul m.s. nr. 1.215 din 23 octombrie 2013, a Consiliului Național pentru Bolile Rare. Rolul acestuia este de îndrumare tehnică în vederea organizării la nivel național a rețelei funcționale pentru diagnosticul și tratamentul bolilor rare și de asigurare a expertizei privind realizarea intervențiilor terapeutice în acest domeniu, precum și includerea planului național pentru boli rare în strategia națională de sănătate publică. De fapt, „mai este un principiu pe baza căruia am considerat că trebuie dezvoltat un plan național pentru boli rare: toată lumea plătește la sistemul de asigurări de sănătate, deci toți ar trebui să aibă drepturi egale în fața sistemului; acesta este obligat să-i protejeze și dacă au o boală rară, și dacă au o boală comună“, spune prof. dr. Maria Puiu, profesor la UMF „Victor Babeș“ Timișoara și președinta Societății Române de Genetică Medicală (SRGM).

Interesul crește și în rândul medicilor

Există specialități medicale care au intrat mai des în contact cu bolile rare. Cei care sunt mai îndepărtați de aceste patologii le privesc cu scepticism, considerând că „societatea și sistemul nu

sunt atât de bogate încât să-și permită să se ocupe și de probleme rare – măcar să ne asigurăm că populația cu boli comune are o calitate a vieții mai bună“, ne spune președinta SRGM.

Prof. dr. Maria Puiu crede că, în timp, balanța se va înclina în favoarea celor deschiși către bolile rare, datorită posibilităților mai bune de diagnostic genetic: „çnainte, neexistând posibilități clare de diagnostic, acestea erau trecute la categoria imposibil de lămurit ca diagnostic“. Decidenții din sistemul sanitar românesc ar trebui să aibă în vedere și această capacitate de investigare genetică, pentru că „niște diagnostice trebuie să fim și noi în stare să punem, măcar la o parte din aceste boli rare“. Sigur, datorită unor proiecte de cercetare, au ajuns și în România echipamente moderne de diagnosticare, dar, potrivit specialistului amintit, pentru că proiectele s-au finalizat, au cam intrat „în amorțire“. MS ar trebui să asigure fonduri, măcar pentru necesarul de consumabile. Dar, înainte de orice, precizează Maria Puiu, ministerul ar trebui să permită acreditarea centrelor de expertiză și centrelor genetice, care oricum există. Prin programul național de boli rare, MS asigură doar tratamentul pentru câteva boli, pe când aceste centre de expertiză sunt instituții mult mai complexe, „ne permit mult mai multe pentru bolnavi, nu doar tratamentul“.

Dr. Dumitru Moldovan, medic alergolog la Tg. Mureș, spune că, încă neexistând centre de expertiză nominalizate în țara noastră, medicii care se ocupă de aceste patologii o fac benevol.

Cazul său: de nouă ani se ocupă de o afecțiune rară, deficiența de C1-inhibitor-esterază (angioedemul ereditar). Este o boală pentru care, la noi, încă nu există tratament: „Sunt cazuri în care folosim plasmă proaspăt congelată – tratament de epoca de piatră“. În prezent, există patru-cinci medicamente pe piața mondială, însă „bolnavii noștri nu au niciun fel de tratament, boala fiind mortală pentru mai bine de 30% din cei netratați“, spune doctorul Moldovan. Există medicamente cu care putem face chiar profilaxia bolii, adaugă acesta, dar ele nu există pe piața românească, pentru că sunt prea ieftine și sunt greu de convins firmele care le vând să le aducă, din cauza profitului prea mic pe care îl generează. Profesorul Mircea Covic, în cartea „Esențialul în 101 boli genetice rare“, scrie că aceste boli au devenit, în ultimele două decenii, o problemă majoră de sănătate publică. „Dacă luăm în calcul numai procentul minim de 5% nou-născuți vii cu anomalii congenitale și boli genetice, rezultă că în România se nasc anual circa 12.500 de copii afectați genetic. Deci, orice guvernare inteligentă și responsabilă trebuie să le acorde o atenție deosebită. Niciun medic nu mai poate ignora astăzi bazele geneticii medicale, iar studentul în medicină este obligat să și le însușească“, afirmă autorul, coordonator al impozantului tratat de genetică medicală, singurul de felul său în limba română.

Vocea pacienților

„Noi ne-am pus mari speranțe în implementarea planului național pentru bolile rare“, spune Dorica Dan, care este și președinta Asociației Prader-Willi. „Am zis că, în anii aceștia, însuși faptul că, prin proiectele ANBRaRo, periodic, ne-am adunat, specialiști și pacienți împreună, am reușit să ne cunoaștem mai bine, iar pacientul să afle mai repede o informație sau alta“.

Ceea ce îi afectează însă mai mult pe pacienți, în opinia lui Radu Gănescu, președintele Asociației Persoanelor cu Talasemie Majoră, este că, de cele mai multe ori, când doctorul constată că nu-i poate diagnostica boala, îi spune că are o boală rară și îl trimite acasă. „Nu există echipe interdisciplinare – geneticieni, medici generaliști, medici de familie –, ca informația să circule între medici și să-l orienteze pe pacient acolo unde trebuie“.

Pacienții cu hemofilie, membri în două (unii spun că sunt chiar trei) asociații pe această patologie, au convins anul acesta MS să reînființeze un program național de sănătate distinct – Programul național de tratament al hemofiliei și talasemiei, dar „insuficient finanțat“, cum spune Nicolae Oniga, președintele Asociației Naționale a Hemofilicilor din România. Mai mult, Daniel Andrei, președintele Asociației Române de Hemofilie, spune că în România se estimează că ar fi aproximativ două mii de persoane cu hemofilie, dar Casa Națională de Asigurări de Sănătate a hotărât să asigure tratament doar pentru 1.100. El spune că, pe lângă tratament, pacientul cu hemofilie mai are nevoie și de recuperare fizică: fizioterapie, kinetoterapie, magnetoterapie, piscină etc. „Există pentru asta două centre, unul la Zalău și unul la Buziaș, axate pe educație, consiliere psihologică și recuperare fizică, dar, până la urmă, problema acută rămâne tot lipsa tratamentului“.

Nu mila îi ajută

Am fi putut da aici numeroase cazuri de pacienți români cu boli rare. Doar câteva din multele existente pe mapamond, care, pe lângă suferință, mai au un numitor comun: detestă mila. Nu vor să vadă sau să simtă milă din partea nimănui. Sunt mulți oamenii care au dovedit că pot lupta cu boala și încearcă să-și convingă semenii că viața poate fi frumoasă și când ai o asemenea boală. Totul este să îți dorești.

Publicat în ”Viața medicală”, nr 51-52 din 20 decembrie 2013

Cum trebuie să mâncăm de Paște

• greutatea mieilor sacrificați să fie între 10 și 14 kilograme

Tradiţia la români spune ca de Paşte să preparăm mâncare specifică acestei sărbători. Mielul fiind principalul aliment pe care îl punem pe masă, preparat într-o multitudine de feluri, nutriţioniştii ne recomandă ca aceste mâncăruri să le asociem cu multe legume şi fructe.
Pentru a evita o supraalimentaţie în această perioadă, ar fi bine ca două treimi din farfuria cu mâncare să conţină legume şi zarzavat, iar între mese să se facă o pauză de cel puţin trei ore.
Apoi, la masa festivă, ar fi bine să evitaţi ca, pe lângă preparatele tradiţionale, să consumaţi şi cârnăciori sau mititei, covrigei sau plăcinte, deoarece digestia vă va fi mult îngreunată. Nici ouăle nu trebuie consumate în exces – unul, cel mult două sunt suficiente la masa de Paşte. În ce priveşte desertul, de asemenea, o felie de cozonac, maxim două sunt de ajuns după o masă consistentă. Puteţi mânca ceva mai multe dimineaţa, la micul dejun, cu lapte sau ceai.
Şi băuturile trebuie consumate cu prudenţă. Cele alcoolice, spre exemplu, ar fi bine să fie asortate felului de mâncare. La sfârşitul mesei festive este indicată o ceaşcă de cafea neagră sau un pahar dintr-o băutură alcoolică pe bază de plante, ambele având proprietatea de a uşura digestia.

În exces, carnea de miel vă poate crea probleme

Carnea de miel are o valoare calorică ridicată şi un conţinut mare de colesterol, motiv pentru care specialiștii recomandă să fie consumată prudent și împreună cu multe legume, pentru a ușura digestia. Stufatul sau drobul trebuie să conţină cât mai multă verdeaţă şi orez.
Mieii care sunt sacrificaţi în această perioadă, pentru masa de Paşte, trebuie să aibă o greutate cuprinsă între 10 şi 14 kilograme. Carnea mieilor mai mici de 10 kilograme sau cu vârsta sub 9 săptămâni, poate produce probleme legate de conţinutul ridicat de colagen, ce o fac dificil de digerat, iar în caz de consum excesiv se poate declanşa chiar și un atac de gută, sau pot apărea afecţiuni gastro-intestinale şi hepato-renale la persoanele predispuse.
Trebuie știut că 100 de grame de carne de miel înseamnă 200-300 de kilocalorii şi un conţinut mare de potasiu. Organele, în special ficatul, dar şi carnea, conţin foarte mult fier (care se absoarbe uşor în organism), zinc şi carnitină (cu rol energetic), şi cantităţi mici de calciu, acid folic şi vitamina E. De asemenea, carnea de miel are un conţinut de proteine ridicat, dar şi multe grăsimi saturate: 80 miligrame de colesterol la 100 de grame.
Specialiștii recomandă ca în cazul preparării ciorbelor de miel carnea să se adauge doar în momentul fierberii. De altfel, cea mai indicată metodă de preparare a cărnii de miel este prin înăbuşire sau la grătar, evitându-se pe cât posibil prăjelile.
Persoanele suferinde sunt sfătuite să urmeze regimul prescris de medici. Astfel, un cardiac ar trebui sa mănânce nesărat – dacă are o astfel de indicație – și să asocieze la carne și pește, legume și zarzavaturi cu lămâie. Persoanele cu afecțiuni renale ar trebui să consume cu prudența ouă și carne, iar diabeticii, să evite zahărul.
Ca alternativă la carnea de miel ar putea fi cea de ied, vițel, pește sau curcan, aceasta din urmă fiind chiar dietetică, toate fiind mai ușor digerabile.

Sistem de telemedicină pentru Spitalul „Marie Curie”

Departamentul de Chirurgie cardiacă şi cardiologie de la Spitalul de Copii „Marie Curie” a primit astăzi din partea Centrului Massa Carrara din Italia un sistem de telemedicină, care va face posibilă consultarea, în direct, a specialiştilor din Italia atunci când cei de aici vor fi depăşiţi.
În România circa 1.000-1.500 de copii au probleme de malformaţii cardiace. Dintre aceştia doar 200-400 sunt „rezolvaţi”, la care se mai adaugă cei care merg în străinătate, restul cazurilor pierzându-se.
Prin urmare, existenţa unui centru de chirurgie cardiacă şi cardiologie specializat pentru copii este mai mult decât binevenită. ”Sperăm ca din toamnă să putem începe activitatea în centru şi să operăm 10-20 de copii”, spunea dr. Cătălin Cârstoveanu, şeful Departamentului.
De remarcat că înfiinţarea centrului a pornit de la o iniţiativă privată, susţinută de Liana Stanciu şi Fundaţia „Inima Copiilor”. Prin campaniile pe care acestea le-au desfăşurat, iată că deja s-au strâns 1,4 milioane de euro destinaţi acestui scop, la care s-a adăugat şi contribuţia statului, de 1,7 milioane de euro.
„Campania noastră va continua, iar cei care doresc să doneze 2 euro o pot face prin sms la 890, pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de inimă”, conchide Alex Popa, din partea Fundaţiei.

Feriţi-vă de căpuşe!

„Dacă aţi fost muşcaţi de căpuşe, nu încercaţi să vă eliberaţi singuri de ele, ci apelaţi la medicul de familie, iar dacă acesta nu este disponibil mergeţi la cel mai apropiat serviciu de urgenţă”, recomandă dr. Demeter Ferenc, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Acesta a explicat că dacă manevra de scoatere a căpuşei nu se face profesionist, secreţiile insectei ajung în organism, existând riscul de a provoca Boala Lyme sau borelioza acariană.
Dr. Ferenc spune că Boala Lyme este, de fapt, o encefalită, care nu se vindecă, este lent-progresivă şi afectează serios capacitatea de muncă a celui infectat.
Recomandarea medicilor este de a nu vă aşeza direct pe iarba, atunci când ieşiţi la iarbă verde în zone în care pasc oi sau capre. Mai mult, este bine chiar să purtaţi îmbrăcăminte care să vă acopere mâinile şi picioarele.
Recomandările vin în urma situaţiei din Miercurea Ciuc, acolo unde zeci de persoane au fost muşcate de căpuşe, în această primăvară, la trei dintre ei chiar fiind confirmată Boala Lyme, transmisă de această insectă. În ultima perioadă, de când s-a încălzit vremea, câte 2-3 persoane se prezintă zilnic la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), cu muşcături de căpuşe.

Pepenele rosu, sursa naturala de antioxidanti

Gasit din belsug in piete si nu numai, pepenele rosu este printre cele mai la indemana solutii in obtinere a siluetei ideale, dar si pentru proprietatile sale terapeutice.
Este, probabil, cel mai bun fruct ce poate sa combata caldura din timpul verii. Sucul de pepene rosu este racoritor chiar si in vremurile caniculare, fiind considerat bautura energizanta din timpul verilor fierbinti. O bautura preparata din pepene rosu amestecat cu lapte praf si gheata este delicioasa si hranitoare pe timpul verii. In plus, previne si instalarea starilor de deshidratare.

Pepenele rosu contine cantitati importante de vitamina A, B6 si C, dar si o serie de nutrienti vitali pentru sanatate. De asemenea, este bogat in fibre, proteine, calciu, acid folic, magneziu si potasiu. Nu contine colesterol.
Semintele sunt si ele foarte bogate in proteine, magneziu, potasiu, fosfor, fier si zinc.
Pentru a beneficia de efectele terapeutice ale pepenelui rosu, recomandarea este ca acesta sa fie consumat in stare proaspata, fara a adauga alte ingrediente, sau se poate taia cubulete si adauga la salate de fructe.

Pepenele, medicament
Pepenele rosu poate fi un adevarat medicament impotriva multor boli: renale, biliare, cardiovasculare, reumatism, constipatie, acnee, boli de piele etc. Consumul de pepene rosu poate atenua sau chiar vindeca aceste afectiuni.
Este, de asemenea, eficient si pentru pierderea in greutate.
O dieta cu pepene rosu, tinuta timp de doua saptamani, indeparteaza toxinele acumulate in organism, facandu-l foarte eficient in atenuarea sau chiar vindecarea acneei. Este o dieta plina de savoare, pentru sanatate si frumusete. S-a constatat ca lubenitele au efecte benefice si asupra vietii sexuale a barbatilor. Cura de pepene rosu este foarte usor de realizat: se mananca minim doua kilogame de pepene pe zi (in zilele calduroase, chiar dublu). Acesta trebuie sa fie bine copt, dulce si sa nu se evite consumarea partii de miez din apropierea cojii (bogata in acizi organici).

Indicatii ale curei cu pepene rosu
Pentru acnee, cura (care dureaza 10-20 de zile) produce o dezintoxicare generala si, in plus, regleaza hormonal corticosuprarenalele. In paralel, se recomanda eliminarea consumului de carne si alte alimente toxice. Extern, se va aplica pe zonele afectate tinctura de propolis sau cataplasme cu marul-lupului.
In caz de nefrita, pielita si pielonefrita se consuma, intr-o singura repriza, cantitati mari de pepene. Pe perioada curei, mai ales dupa ingerarea pepenelui, se recomanda evitarea frigului si a curentilor de aer in zona salelor.
Pentru eliminarea calculilor renali (pietre la rinichi) este necesar sa se consume cantitati mai mari de pepene rosu. Este necesar ca inainte de cura, precum si in ultimele trei zile ale acesteia, sa se ia plante care sfarama calculii renali (frunze de mesteacan sau de merisor, rasina de pin si boabe de ienupar). O ora-doua dupa ce s-au luat aceste plante si s-a consumat pepenele rosu, se va tine pe zona rinichilor o sticla cu apa foarte calda, chiar fierbinte.
Pentru eliminarea calculilor biliari (pietre la bila) se usuca seminte de pepene rosu, se dau prin rasnita de cafea si se ia in fiecare dimineata cate o lingurita din aceasta pudra, amestecata cu o lingura de ulei de masline extravirgin. Se ia zece zile consecutiv, dimineata pe stomacul gol, si se sta culcat timp de zece minute pe partea dreapta. Tratamentul dureaza trei luni, cate zece zile din fiecare luna, la intervale regulate. In perioada cat dureaza acest tratament se exclud prajelile, grasimile, alcoolul si cafeaua.
Atentie!
La persoanele cu probleme de digestie nu este indicata asocierea la aceeasi masa a pepenelui rosu cu alimente mai grele (prajeli, fripturi, mezeluri, conserve etc.) ori bogate in proteine (oua, carne etc.), deoarece pot provoca indigestie.

Cum ne protejam de canicula

Zilele calduroase de vara, cand temperaturile ajung la valori greu de suportat de majoritatea dintre noi, sunt factori determinanti in declansarea nenumaratelor stari de stres, astenie fizica si nervoasa, migrene, moleseala, insomnii, surmenaj fizic si intelectual, lesin, deshidratare, oboseala generala, precum si arsuri care favorizeaza dezvoltarea multor tipuri de bacterii.
Din pacate, sunt destui cei care, aflati sau nu in concedii ori vacante, abuzeaza prin expunerea la soare, dar si prin schimbarea regimului de viata si alimentatie, ceea ce contibuie din plin la accentuarea unor stari de suferinta: de la tulburari minore, reversibile, pana la stari foarte grave, chiar fatale, in lipsa unui tratament adecvat.

Stari patologice provocate de caldura excesiva
Din cauza transpiratiilor abundente, volumul sanguin poate fi redus la jumatate, cu consecinte grave asupra tensiunii arteriale. Tabloul clinic si evolutia acestor situatii sunt in functie de gradul perturbarii mecanismelor de termoreglare:
• forme usoare, cu tahicardie, ascensiune termica usoara, piele umeda, stare de astenie fizica;
• forme decompensate – variante ale deshidratarii globale, cu pierderi de apa si electroliti prin transpiratii masive (pana la doi litri in 24 de ore).
In formele usoare se recomanda transportarea pacientului in loc umbros, racoros si asezarea acestuia cu membrele inferioare mai ridicate fata de trunchi. I se administreaza din abundenta bauturi usor sarate, iar in caz de varsaturi, perfuzii cu solutii saline. In formele decompensate, insa, sunt obligatorii spitalizarea, repausul la pat, precum si rehidratarea hidrosalina, atat per os, cat si perfuzabil. Se pot administra analeptice, vitamina B1, hemisuccinat de hidrocortizon, iar atunci cand tensiunea arteriala nu se stabilizeaza prin solutii saline, se pot administra si vasopresoare. Sunt contraindicate transfuziile, aplicatiile de gheata sau lichidele reci.
In sincopa calorica - atunci cand pacientul se prezinta transpirat, foarte palid, cu flaciditate musculara, uneori febril (pana la 39°) - se recomanda transportarea acestuia in loc racoros, unde va fi asezat culcat, fara perna si i se vor administra lichide. In insolatii - dominate de cefalee, fotofobie, absenta transpiratiei, hipotonie, uneori coma - se recomanda transportul pacientului intr-o incapere racoroasa, impachetari reci si aplicatii reci pe craniu. Cea mai grava afectiune a caniculei, socul caloric - care se produce in momentul prabusirii mecanismelor de termoreglare - debuteaza cu cefalee, ameteli, neliniste, mictiuni imperioase, delir, stare confuzionala, incetarea totala a transpiratiei, febra foarte ridicata (40-41°), convulsii, pierderea brusca a cunostintei, hiperpnee, contracturi musculare, tahicardie, prabusirea tensiunii arteriale, varsaturi, diaree. Pentru a nu se ajunge la leziuni ireversibile la nivelul centrilor nervosi sau al suprarenalor, in astfel de situatii, tratamentul trebuie facut de urgenta. In interval de cel mult o ora, temperatura corpului trebuie redusa sub 39°. Acest lucru poate fi facut prin baie sau dus cu apa rece, impachetari cu cearceafuri umede, pungi de gheata pe cap si ceafa etc. Sunt contraindicate alcoolul si perfuziile.

Remedii contra arsurilor solare
Arsurile solare nu trebuie tratate cu superficialitate, deoarece pot cauza probleme grave de sanatate. Simptomele caracteristice acestora sunt: inrosirea treptata a pielii, cresterea sensibilitatii la atingere a acesteia, aparitia basicilor (dupa cateva zile) si descuamarea pielii. Totodata, pot aparea: febra, frisoanele, greata, senzatia de voma, reactiile alergice etc. Administrarea anticonceptionalelor si folosirea sapunului care contine agenti antibacterieni predispun pielea la un risc mai ridicat de arsuri solare.
In continuare, va prezentam cateva posibilitati de ameliorare a efectelor arsurilor solare prin metode naturale. Astfel:
• Aloe vera in amestec cu otet, aplicate pe zona afectata, stopeaza inflamatia si durerea;
• O batista inmuiata in lapte si aplicata pe piele calmeaza arsura;
• Se aplica pe piele un amestec de suc de rosii si mult unt si se lasa sa actioneze 25-30 de minute;
• Ulei de masline si otet. Dupa ce se amesteca cele doua (cate o lingura din fiecare), se maseaza pielea cu amestecul si se lasa sa actioneze o ora;
• Se maseaza zonele inrosite cu felii de castravete;
• Praf de copt, sau cateva picaturi de ulei esential de musetel, puse in apa de baie calmeaza usturimea;
• Feliile de cartof, aplicate pe zonele afectate, au actiune calmanta.
Ca recomandare generala, este bine ca in dieta zilnica (din care sa nu lipseasca legume si fructe cat mai multe, carne, oua, peste etc.) sa se includa si un plus de vitamina E si C. Acesti antioxidanti sunt foarte eficienti in tratamentul arsurilor solare.

Puterea vindecatoare a muntelui si a padurii (II)

In contextul civilizatiei moderne a zilelor noastre, cand omul isi petrece mai mult de jumatate din viata in spatii inchise, proprietatile terapeutice ale aerului proaspat natural sunt tot mai alterate de catre mijloacele si caile de acces ale acestuia spre incaperi.
Se stie ca aerul bogat in ozon, din zona muntoasa, exercita un efect stimulant asupra organismului, crescandu-i acestuia rezistenta la frig si la actiunea substantelor toxice. Avand efecte oxidative si bactericide, cura de aer in zona alpina este foarte benefica in tratarea afectiunilor aparatului respirator, cardiovascular si nervos.
Padurea, de asemenea, a reprezentat dintotdeauna farmacia verde de unde oamenii si-au extras remediile nu numai pentru a se apara de boli, ci si pentru a-si consolida sanatatea. Nu intamplator, sanatoriile pentru tratarea nevrozelor, a TBC-ului etc. sunt amplasate de regula in preajma padurilor.

Muntele si padurea - izvor nesecat de sanatate - ne ofera o multitudine de daruri nepretuite pe langa care, de cele mai multe ori trecem fara sa le observam sau, si mai grav, chiar le distrugem, fara sa ne gandim la urmari. In loc sa le utilizam ca atare sau sub forma de preparate naturale, ori de cate ori ne aflam in suferinta, pentru a ne ameliora starea, apelam doar la produsele sintetice pe care noi le fabricam prin tot felul de tehnologii industriale.

Aerul de munte, sanatate si echilibru psihic

O cura cu aer de munte se poate practica fie in repaus, stand in mediul natural si respirand profund, fie efectuand diverse exercitii fizice. Indicatiile pentru realizarea unei asemenea cure le stabileste medicul, in functie de fiecare afectiune in parte.
Astfel, cura de altitudine joasa - cea care tine de climatul subalpin propriu zonelor precum Sinaia, Busteni, Predeal, Brasov, Poiana Brasov, Campulung Muscel, Stana din Vale etc. - este recomandata celor sanatosi, de toate varstele, dar si bolnavilor cu afectiuni respiratorii in faze incipiente, anemii usoare, astm bronsic, hipertensiune arteriala neurogena cu aspect clinic stabilizat, hiper si hipotiroidie, convalescentilor dupa bolile infecto-contagioase etc. Climatul propriu acestor altitudini contribuie la odihna activa a organismului, dar si la revigorarea sa.
Cura montana de altitudine mica (1.200-1.800 m) - posibila in zonele Clabucet, Parang, Diham, Lacul Rosu etc. - se recomanda celor cu astenie si debilitate fizica, tuberculoza ganglionara si cutanata, nevroze de tot felul, obezitate etc.
Cura montana de altitudine medie (1.800-2.400 m) - specifica cabanelor din Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului etc. - este indicata in: cresterea capacitatii de efort la sportivii de performanta, copii si adolescenti, maturilor sanatosi de pana la 65 de ani, dar si in anemiile primare, obezitate fara componenta endocrina, hipotiroidism etc.

Energia divina a arborilor

Deseori simtim, fara sa putem explica de ce, cum unii arbori ne atrag, in timp ce altii par ca nu ne spun nimic. Silvoterapia - metoda terapeutica de prevenire si vindecare a bolilor cu ajutorul arborilor - sustine ca fiecare dintre noi isi poate gasi arborele care i se potriveste cel mai bine si a carui energie benefica o va resimti mai devreme sau mai tarziu.
Pentru a avea certitudinea unor energii de calitate care sa ne refaca energetic si emotional, e bine sa meditam sub arborii cei mai sanatosi, cu scoarta fara umflaturi sau cicatrici.
Unii arbori (mesteacan, stejar, pin, castan, artar, tei, frasin si salcie) poseda o energie pozitiva cu care ne alimenteaza organismul, dandu-i acestuia sanatate si vigoare.
Altii insa (precum: plopul, plopul tremurator, bradul, platanul, malinul si arinul) sunt arbori cu energie negativa, care pot fi utilizati pentru a aspira raul din organism. Ei absorb energia din corpul nostru si, odata cu ea, extrag si durerea. Atentie insa, nu se recomanda stationarea in apropierea acestor arbori mai mult de zece minute.
Mesteacanul stimuleaza activitatea cerebrala. Regleaza perfect sistemul nervos si trateaza bolile de rinichi.
Stejarul, remediu pentru disfunctii sexuale. Are efecte terapeutice asupra aparatului genito-urinar, a sistemului circulator si a intestinelor, dar si asupra persoanelor cu debilitate sau de varste inaintate.
Pinul si molidul intaresc nervii si relaxeaza. Se mai folosesc si in cistite, uretrite, cataracte, guta, reumatism, artroze, spondiloze, osteoporoza, intarzierea consolidarii zonei fracturilor etc. Mugurii de pin vindeca in mod spectaculos bolile aparatului respirator.
Teiul intareste inima, calmeaza si relaxeaza. Efectele sale hipotensive si antispastice il recomanda ca un excelent remediu contra stresului si oboselii.
Frasinul stimuleaza si tonifica intregul organism. Ajuta si in lupta contra reumatismului articular, a gutei si colicilor renale.

Pastrati natura, iubiti-o si ajutati-o sa-si revina!