duminică, 10 ianuarie 2010

Tratarea infecţiilor virale

Frisoane, dureri musculare sau articulare, gât iritat, tuse, strănut, dureri de cap, oboseală etc. sunt semne ale instalării unei viroze de sezon, care anual afectează tot mai multă lume.

Specialiştii în medicina convenţională recomandă: analgezice, pentru atenuarea frisoanelor şi a durerilor musculare, băuturi calde şi pastile, pentru calmarea gâtului iritat, dar şi odihnă şi un consum crescut de lichide pentru hidratare.
Pe perioada unui asemenea episod, un consum zilnic de 3 g de vitamina C (luate în trei reprize), 5.000 UI de vitamina A şi un supliment de complex de vitamina B, este de mare ajutor bolnavului. După o săptămână, doza zilnică se reduce la 1 g de vitamina C, 1.000 UI de vitamina A şi complexul de vitamina B, pentru încă cel puţin trei săptămâni de zile.
Un consum ridicat de fructe (mai ales citrice) şi legume contribuie semnificativ la depăşirea acestor perioade.

Terapeuţii naturişti recomandă:
• Infuzie din două linguriţe dintr-un amestec de plante la o cană de apă. Amestecul de plante conţine, în părţi egale: coada-şoricelului, tătăneasă, mentă şi flori de soc. Se poate adăuga şi puţină scorţişoară.
• Împotriva durerilor de cap şi a febrei, se poate folosi o compresă înmuiată în ceai de levănţică.
• Pentru tonifierea organismului, se combină rădăcină de iarbă-mare cu infuzie de verbină şi sunătoare.

Mai multe sfaturi sănătoase gasiţi în Cronica Română de luni 11 ianuarie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu