marți, 10 martie 2009

Speranţe renăscute pentru bugetari

Vicepreşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, se declară mulţumit de rezultatele negocierilor purtate astăzi cu reprezentanţii Ministerului Muncii în ceea ce priveşte drepturile angajaţilor din învăţământ.
Potrivit acestuia, toate cele şapte puncte ale ordonanţei care se referau la acest domeniu au fost eliminate, dar au fost păstrate drepturile prevăzute în Codul Muncii şi în alte acte normative ce reglementează salarizarea în învăţământ.
Astfel, pe lângă plata orelor suplimentare şi a salariului de merit, rămân în vigoare, atât decontarea cheltuielilor cu transportul, păstrarea nivelului de 2% pentru premiile lunare, cât şi acordarea sumei de 100 de euro pentru procurarea de cărţi necesare perfecţionării cadrelor didactice.
Reprezentanţii sindicatelor au primit, în urma negocierilor de astăzi, asigurări că plata orelor suplimentare, a salariului de merit şi a altor sporuri lunare, se vor menţine în proiectul de Ordonanţă de Guvern, ce ar urma să fie elaborat până joi, iar săptămâna viitoare să fie aprobat în şedinţa Executivului. Urmare acestui fapt, sindicaliştii din învăţământ au părăsit masa negocierilor (nutrind speranţa că joi la ora 13,00 le va fi prezentată forma finală a proiectului de Ordonanţă), în timp ce reprezentanţii celorlalte sindicate şi categorii de bugetari vor continua discuţiile pe marginea acestui proiect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu