miercuri, 31 martie 2010

Pustiu’ de la “Cronica Carcotasilor” s-a apucat de gradinarit

Am aflat din surse apropiate lui Marian Stanciu, alias Pustiu’ de la “Cronica Carcotasilor”, ca acesta si-a descoperit o noua pasiune, gradinaritul.

S-a mutat in casa nou in urma cu aproape doi ani si dispune de o curte mare, care pana acum nu a fost amenajata, pentru ca Pustiu ‘si sotia lui au avut alte prioritati. Mai intai si-au dorit sa-si aranjeze locuinta si cum totul necesita bani si timp, au amanat putin momentul in care sa se ocupe de locul din fata casei.

Si cum primavara a inceput sa-si faca simtita prezenta, carcotasul s-a mobilizat si s-a apucat de treaba. Desi nu am mai plantat pana acum gazon, "Pustiu" nu vrea sa apeleze la o firma specializata, pentru ca vrea sa faca totul singur. Asa ca a inceput sa se documenteze, pentru ca, pe cat de simplu pare la prima vedere, pe atat este de complicat.

“Este destul de greu sa prelucrezi pamantul inainte de a pune gazonul. Am citit pe internet si in reviste de specialitate si am aflat care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmez. Abia m-am apucat de sapat si am ceva de lucru, pentru ca trebuie sa sap la o adancime de 20 de centimetri, iar apoi sa incerc sa macin pamantul pana ajunge la fel de fin ca si nisipul. Urmeaza plantarea semintelor, peste care, dupa ce le pui in pamant, treci cu niste role speciale foarte grele, pentru a le introduce cat mai adanc in sol. Apoi urmeaza greblatul, ca sa astupi cat mai bine samanta cu pamant si sa nu ti-o manace pasarile. Este foarte complicat!”, ar fi declarat "Pustiu", afirmand totodata ca nu se lasa cu una cu doua, mai ales acum cand a inceput sa-i placa sa gradinareasca.

Si pentru ca nu are foarte mult timp liber la dispozitie, carcotasul a optat pentru un gazon care nu ii da foarte multa bataie de cap.

“Am cumparat samanta pentru un gazon care nu este foarte pretentios, dar si ingrasamant, pentru ca, in momentul in care plantezi samanta, trebuie sa dai si cu fertilizator.”, marturiseste "Pustiu", care abia asteapta sa vada rezultatul muncii sale, peste cateva saptamani.

Asteptam si noi cu interes.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu